“De ce ne plângem de natură? Ea este binevoitoare; viața dacă știi cum s-o folosești, este lungă“ (Seneca, în “Despre scurtimea vieții”)

Timpul are un fel al său de a trece repede și de a nu-ți da răgaz să devii conștient de trecerea anilor. Parcă mai ieri eram tânăr, abia căsătorit mă văd urcându-mă în barca vieții alături de partenera mea de drum. Apoi au venit pe lume copiii și mai apoi și nepoții. Într-un fel, parcă s-a întâmplat ieri și mă întreb unde s-au dus toți acești ani. Dar iată-mă trecut la vârsta a treia, vechii mei prieteni au încărunțit și ei ca și mine. Unii sunt într-o formă mai bună, alții într-o formă mai puțin bună, dar la toți constat o mare schimbare. Acum s-a încheiat o etapă din viața noastră și a început alta.

Nu există nimic înainte și nimic după această viață, a spus, acum mai bine de 2500 ani, marele filozof și matematician Pitagora. În prezent nu avem nicio dovadă argumentată științific care să arate că după această viață am putea avea o alta, a susținut cu câțiva ani în urmă, într-un interviu, celebrul fizician Stephen William Hawking, profesor de astrofizică la Universitatea Cambridge.

Alvaro Pascual-Leone este profesor de neurologie și psihofizică la Harvard Medical School în Boston. Alvaro Pascual-Leone a folosit tehnica numită stimulare magnetică transcraniană (transcranial magnetic stimulation – TMS) într-un experiment simplu, dar cu implicații profunde asupra raporturilor dintre fenomenele psihice și fizice (vezi descriere experiment în Anexă). Utilizând această tehnică a arătat că centrii motori din emisferele cerebrale stângă sau dreaptă ale subiectului pot fi stimulați cu un semnal TMS după cum vrea experimentatorul fără ca persoana să fie conștientă de această influență. Chiar și atunci când decizia este influențată extern prin TMS, subiecții simt că decid în mod liber și natural. Aceste experimente au demonstrat aspecte fundamentale despre natura conștiinței și a liberului arbitru susținând ideea că NU conștiința dirijează majoritatea acțiunilor noastre, ci procesele îi sunt raportate de unitățile neconștiente. Studiul amănunțit al materiei arată că și creierul nostru – platforma fizică a “sinelui” nostru este alcătuit din aceeași substanță ca “non-sinele”, și se află într-un raport de continuitate cu acesta.

Nimeni n-a descoperit vreodată în organismele biologice o putere mentală separată de evenimentele fizice convenționale din corpul și creierul lor. Multe aspecte, odinioară misterioase, ale ființelor vii, cum ar fi felul în care își obțin energia (metabolism), se reproduc (ereditate), și percep mediul înconjurător (percepție), le putem acum înțelege pornind de la elementele de bază. Căci noi înțelegem acum în detaliu felul în care moleculele, iar în ultimă instanță, quarcii, gluonii, electronii și fotonii – reușesc să înfăptuiască toate astea. Sunt lucruri complicate pe care materia le poate face urmând legile fizicii. Dovezile sunt copleșitoare și indiscutabile. Nu este onest să le negi. Este o prostie să le ignori.

Lumea este vastă, dar nici noi oamenii nu suntem mici. Unitățile structurale elementare care alcătuiesc materia sunt atomii și moleculele. Numărul atomilor dintr-un corp uman este de aproximativ 10²⁸ – unu urmat de 28 de zerouri. Este un număr care depășește orice ne-am închipui. Numărul stelelor vizibile cu ochiul liber pe cerul senin în nopțile fără lună este, în cel mai bun caz, de câteva mii. În schimb numărul atomilor din noi, este de aproximativ un milion de ori numărul stelelor din întregul univers vizibil. În acest sens foarte concret, în noi sălășluiește un univers. Nu trebuie să invidiem Universul doar fiindcă este mare. Și noi suntem mari. Mai precis suntem destul de mari ca să conținem în mintea noastră universul exterior.

O viață de om poate cuprinde extraordinar de multe experiențe și intuiții individuale. Numărul gândurilor conștiente pe care le putem avea este enorm. Viteza medie de vorbire este de aproximativ două cuvinte pe secundă. Dacă estimăm că cinci cuvinte reprezintă un gând semnificativ, atunci o viață de om conține circa un miliard de gânduri. Aceste estimări arată că ni se dăruiesc peste un miliard de ocazii de a experimenta lumea. În acest sens important, putem spune că ni s-a dăruit foarte mult timp interior.

Să ne bucurăm așadar de singura viață pe care o avem. Suntem la fel de tineri ca speranțele noastre sau la fel de bătrâni ca temerile noastre. Atâta timp cât ne simțim bine și ne facem proiecte de vacanță cu banii ce-i avem strânși, ne putem considera tineri. Mai nou, vârsta se măsoară nu prin anii de viață trăiți ci prin felul în care te simți: te simți tânăr ești cu adevărat tânăr. Atunci când ai renunțat la gândirea pozitivă și la speranță ai și devenit bătrân.

Dacă ne păstrăm o stare de spirit pozitivă, facem mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară în parc sau în pădure, la soare, să mâncăm multe alimente care conțin vitamine și minerale, avem toate șansele să mai trăim încă mulți ani în deplină sănătate și vigoare. Să ne bucurăm de ceea ce avem și de tot ce ne înconjoară. Fiecare zi trăită este un mare dar, așa că trebuie să ne bucurăm de ea. În fiecare dimineață ne naștem din nou și trebuie să intrăm în zi cu gânduri pozitive. Dacă ne gândim că astăzi suntem mai bătrâni decât am fost vreodată și totuși suntem mai tineri decât vom fi de acum înainte, trebuie să ne bucurăm de fiecare zi trăită. Când ne trezim dimineața, să mulțumim că suntem în viață. Puțin contează cum ne simțim; trebuie să ne ridicăm din pat, să ne îmbrăcăm, să mergem afară și să ne mișcăm. Nu contează ce am pierdut în viață, ci cu ce am rămas. Să ne bucurăm și să mergem mai departe. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de noi depinde ce alegem.

Dacă nu te afli încă în al treilea anotimp al vieții, lasă-mă să-ți reamintesc prieten drag că el va sosi mai repede decât îți închipui. Deci, orice ce ți-ai dori să realizezi în viață, te rog să realizezi repede. Nu amâna prea mult lucrurile. Pensionează-te la termen sau chiar mai din vreme. Viața trece repede, profită din plin de libertatea pe care o ai când ești la pensie. Nu ți s-a promis că tu vei avea parte de toate anotimpurile vieții, așa că scapă de tensiunea locului de muncă, trăiește pentru azi, folosește banii pe care i-ai economisit pentru plimbări cu nepoții, vacanțe plăcute la mare sau la munte.

Gândesc că după ce am trecut de 65 de ani, pentru că nu mai avem foarte mulți ani în față și pentru că nu putem lua cu noi, atunci când plecăm din asta lume, proprietățile și investițiile, n-are rost să mai fim preocupați să economisim. Tot ce putem lua sunt amintirile scăldate în iubirea dată și primită. Acestea sunt adevăratele bogății care ne vor urma și însoți mereu, dându-ne puterea și lumina care sunt necesare să mergem mai departe. Fiecare vârstă are bucuriile ei. Prezentul trebuie trăit cât se poate de bine, trebuie să ne bucurăm deci de prezent. Viața înseamnă mai mult decât muncă. Să ne pensionăm cât de devreme cu putință și să ne bucurăm de viață. Prin urmare, după vârsta de 65 de ani, să nu ne mai risipim energia și nu ne mai periclităm sănătatea în schimbul unei averi și mai mari, muncind până intrăm în mormânt. S-ar putea ca banii noștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa. Atâta vreme cât avem o locuință și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, stăm foarte bine și ar trebui să fim fericiți. Scopul urmărit să fie acela de a ajunge la sfârșit mulțumiți și în pace cu cei dragi și cu conștiința noastră. Nu trebuie să ne mai comparăm cu alții în ceea ce privește potența financiară. Fiecare familie are problemele ei indiferent de statutul social și de obicei nu-și arată partea rea a vieții. Nu putem avea idee despre cum sunt viețile altora, dacă sunt cu adevărat fericiți sau nu. Mai degrabă să punem în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longev.

Așadar, să cheltuim banii pe care i-am pus deoparte, să facem excursii, să cumpărăm ce ne face plăcere și să dăruim ce ne putem permite. Nu vă gândiți să lăsați chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că nu vreți să-i transformați în niște paraziți care așteaptă cu nerăbdare ziua în care veți muri. Este suficient dacă din averea agonisită de noi am reușit să le asigurăm copiilor un start în viață. Să nu ne facem griji despre ce-o să se întâmple cu ei sau cum vom fi pomeniți, pentru că atunci când ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile. Să nu ne frământăm prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranță, drumul în viață. Să nu fim sclavul copiilor noștri! Ținem legătura cu ei, îi iubim, îi ajutăm când au nevoie, dar în același timp, să ne bucurăm cât mai putem de banii pe care i-am strâns. Să nu așteptăm prea multe de la copiii noștri. Majoritatea își iubesc părinții, dar ei vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să ne fie de prea mare ajutor. Există însă și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe bunurile noastre cât suntem încă în viață și chiar să-și dorească să murim mai repede, ca să ne poată moșteni casa și bunurile. În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ce posedam, în timp ce noi n-avem niciun drept să ne atingem de banii lor. Totuși, să nu așteptăm recunoștință de la copii. Să ne amintim, zice un vechi proverb: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii. Se zice că atunci când joci împotriva copiilor, este bine să-i lași mereu să câștige.

Să nu ne frământăm în legătură cu lucrurile pe care nu le putem schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă ne poate îmbolnăvi. Să ne creăm o stare permanentă de bine și să identificăm ce ne face fericiți. Atâta timp cât suntem sănătoși și bine dispuși ne putem face planuri și putem aștepta cu bucurie ziua următoare. O zi din viață fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala.

Cu mulți ani în urmă am întâlnit, într-un parc din București, un mare terapeut. Valeriu Popa, căci despre el este vorba, îți citea gândul și suferința atunci când îți strângea mâna. “Vei începe să te vindeci când vei ierta și vei lăsa în urmă pe cei care te-au rănit și te-au nedreptățit”, l-am auzit pe VP rostind aceste cuvinte de câteva ori unei femei ajunsă în pragul disperării și aflată sub povara unei boli necruțătoare. Am înțeles de la VP că ura, gândul negativ purtat de acea femeie în minte, nu făcea decât să-i afecteze și mai mult starea de sănătate. Suntem creați de gândurile noastre. Devenim ceea ce gândim. Secretul sănătății atât pentru minte cât și pentru corp este să nu-ți pară rău pentru trecut, să nu te îngrijorezi pentru viitor și să trăiești cu înțelepciune în prezent. Fericirea nu depinde de cine ești sau ce faci. Depinde, în totalitate, de ceea ce gândești.

Ultimele cercetări în domeniul neurologiei (gerontologul Dr. Gene D. Cohen de la Universitatea George Washington) arată că persoanele sănătoase, înaintate în vârstă, au un creier foarte elastic, dar nu atât de rapid ca în tinerețe. S-ar putea ca aceasta să fie una din cauzele pentru care la bătrânețe oamenii trag concluzii mai precise și iau decizii mai înțelepte. În afară de aceasta s-a dovedit că odată cu înaintarea în vârstă creierul reacționează mai calm la emoții negative. Cu timpul în creierul uman crește cantitatea de mielină – substanța datorită căreia semnalul neuronal se transmite mai rapid. Dacă până la 60 de ani între cele două emisfere cerebrale există o separare strictă a funcțiilor, după această vârstă omul poate folosi ambele emisfere concomitent, reglând activitatea lor prin înclinări ușoare ale capului într-o parte sau alta. În acest fel se pot rezolva probleme mult mai complexe.

Să nu ne temem de moarte. Să ne temem de suferință. Trebuie să ajungem să încheiem cu un zâmbet scurtul ciclu al vieții. Moartea nu trebuie să ne înfricoșeze. Moartea trebuie gândită ca o odihnă binemerită. Sora somnului, o soră binevoitoare, care va veni să ne închidă ochii. Să iubim viața, dar să înțelegem că viața înseamnă luptă, suferință și durere.

Teama noastră de moarte îmi pare o eroare a evoluției. Selecția naturală a produs acei Homo Sapiens dotați cu o mare capacitate de a prezice viitorul. Este, fără îndoială, un privilegiu util, însă ne-a pus în față viziunea morții inevitabile, iar aceasta a declanșat instinctul spaimei de moarte. În universul în care trăim totul are o durată limitată, chiar și specia umană.

       Noi, ființe umane, suntem parte a naturii. Suntem un caz particular în mulțimea fenomenelor naturale, dintre care niciun ul nu se sustrage marilor legi naturale pe care le cunoaștem. Să te temi de trecerea în neființă este ca și cum te-ai teme de realitatea însăși, ca și cum te-ai teme de Soare. Noi oamenii trăim din emoții și gânduri. Le schimbăm între noi când ne aflăm în același loc și în același timp, când vorbim unul cu altul, ne privim în ochi ne atingem. Viața, scurta noastră viață, nu-i decât strigătul necontenit al unor emoții care ne călăuzesc, iar strigătul pare frumos. Uneori este strigăt de durere, alteori de cântec.

Timpul cosmic este imens. Timpul scurs de la big bang este incomparabil mai lung decât durata unei vieți de om. Și totuși, după cum vom vedea, o viață de om conține mult mai multe momente în care ești conștient decât numărul vieților din istoria universală. Ni s-a dăruit o bogăție de timp interior si cum spunea filozoful Seneca, „viața dacă știi cum s-o folosești, este lungă „.

Marele muzician Wolfgang Amadeus Mozart a murit la 35 de ani. Scoțianul James Clerk Maxwell, cel mai mare fizician între Newton și Einstein, a murit la patruzeci și șapte de ani de cancer la stomac, boala care o ucisese pe mama lui la aceeași vârstă după o operație atroce fără anestezie. Dar, deși a murit tânăr, n-a murit la fel de tânăr ca Heinrich Hertz, care a murit, în pofida multor operații, de septicemie pe 1 ianuarie 1894, la vârsta de treizeci și șase de ani. În ultima lui scrisoare trimisă părinților săi, pe 9 decembrie 1893, Hertz scria: “de mi se va întâmpla într-adevăr ceva, nu trebuie să jeliți; mai curând să fiți puțin mândri și să considerați că mă număr printre cei aleși să trăiască doar scurt timp, și totuși să trăiască destul”. Fizicianul Heinrich Hertz a generat și a detectat undele invizibile ale lui Maxwell – undele electromagnetice. Marea descoperire lui Hertz a schimbat lumea irevocabil. De aici încolo, lumea nu va mai fi niciodată la fel. Radioul, televiziunea, wi-fi, cuptoarele cu microunde, radarul și lista tehnologiilor pe care le-a generat descoperirea lui Hertz este nesfârșită. Heinrich Hertz deși a avut o viață scurtă, a reușit să trăiască destul. Este limpede că poți concentra într-o viață scurtă o imensitate de gânduri creatoare.

În Călătoriile lui Gulliver, Jonathan Swift a inventat o rasă de nemuritori, struldbrugii. Deși nemuritori, struldbrugii îmbătrânesc. Se subțiază, devin ființă decrepite, o povară pentru societate. Nefericirea sau partea rea a nemuririi reprezintă o temă frecventă în mituri și literatură. Morala din subtext este să fi precaut cu ce-ți dorești când vine vorba de longevitate. Distrugerea prin moarte a memoriei și a capacității de a învăța este înspăimântătoare, este o risipă. Prelungirea duratei de viață sănătoasă a omului ar trebui să fie unul dintre principalele scopuri ale științei.

Cea mai frumoasă și profundă experiență pe care o poate avea un om este simțul misteriosului. A simți că dincolo de tot ce se poate percepe există ceva ce mintea noastră nu poate concepe și a cărui frumusețe și splendoare ajunge la noi numai indirect ca o reflectare palidă, înseamnă religie. Oamenii religioși ne spun că fericirea vine din umplerea inimii de iubire din credință și din speranță, din practicarea milei și a bunătății. Și au dreptate. Aceste atitudini sunt urmate de obicei de armonie și echilibru. Dacă o parte din om este nemuritor ă atunci de ce ne facem nouă înșine lucruri atât de rele? Oare de ce-i călcăm în picioare pe alții pentru câștigul nostru personal când de fapt cu toții se pare că ajungem în același loc la urma urmei, deși cu viteze diferite. Nimeni nu este mai măreț decât celălalt. Trebuie să învățăm să-i ajutăm pe alții. Cu toții suntem în aceeași barcă și trebuie să tragem împreună la vâsle. Trebuie să înțelegem semnificația cuvântului a vrea dar și pe a lui a da, spune profesorul Weiss de la Universitatea Miami din America într-una din lucrările sale.

În ce mă privește, nu mă tem de moarte. Mă tem de suferință. Moartea nu mă înfricoșează. Nici în tinerețe nu mă înspăimânta, dar atunci credeam că asta se datora faptului că moartea era o perspectivă destul de îndepărtată. Acum, la șaptezeci și ceva de ani, tot n-a apărut teama. Mă gândesc la moarte ca la o odihnă binemerită. Iubesc viața, însă viața înseamnă și luptă, suferință și durere. Acum încă mă mai pot bucura de viață. Mă bucură acele zile frumoase de toamnă, încă pline de soare și după-amiezile de iarnă care urmează când, pot să stau întins pe o canapea visând să dezleg, cu ajutorul fizicii moderne, încă un mic secret din lumea care ne înconjoară.

Situația noastră pe această planetă numită Pământ pare stranie. Fiecare dintre noi apare aici involuntar și neinvitat, și pentru o scurtă ședere, fără a ști de ce apare și de unde vine. În viețile noastre de zi cu zi simțim doar că omul există aici spre binele celorlalți, pentru aceia pe care îi iubim și pentru multe alte ființe a căror soartă este asociată cu a noastră. Să ne bucurăm așadar de viață pe care o avem pe această planetă minunată numită Pământ.

Grigore Horhoianu
03 Octombrie 2025, Topoloveni-Argeș

ANEXĂ

1. Experimentele cu stimulare magnetică transcraniană:

Psihofizica ne arată că NU conștiința dirijează majoritatea acțiunilor noastre, ci procesele îi sunt raportate de unitățile neconștiente care le efectuează. Oamenii dreptaci ar alege în mod normal să miște mâna dreaptă în 60% din timp, dar când emisfera dreaptă era stimulată TMS, ei ar alege în schimb mâna stângă în 80% din timp (amintindu-ne că emisfera dreaptă a creierului este responsabilă pentru partea stângă a corpului, și emisfera stângă pentru dreapta). În ciuda influenței externe asupra procesului lor decizional, subiecții erau aparent inconștienți de orice influență, căci atunci când erau chestionați, ei simțeau că deciziile lor păreau să fie luate într-un mod complet natural.

Utilizând tehnica numită stimulare magnetică transcraniană (transcranial magnetic stimulation – TMS), centrii motori din emisferele cerebrale stângă sau dreaptă ale subiectului pot fi stimulați după cum vrea experimentatorul. Un semnal TMS bine țintit către centrul motor drept va declanșa o zvâcnire la încheietura mâinii stângi, iar un semnal TMS bine țintit către centrul motor stâng va declanșa o zvâcnire la încheietura mâinii drepte. Alvaro Pascual-Leone a folosit cu ingeniozitate această tehnică într-un experiment simplu, dar cu implicații profunde. El le-a cerut subiecților experimentului ca, la un semnal, să se hotărască dacă voiau să-și miște încheietura mâinii drepte sau pe cea a mâinii stângi. Apoi le-a cerut, ca la alt semnal, să-și manifeste intenția. Subiecții se aflau într-un scanner cerebral pentru ca experimentatorul să poată urmări cum pregătesc centrii lor motori mișcarea. Dacă hotărau să-și miște încheietura dreaptă, atunci își activau centrul motor stâng; dacă hotărau să miște încheietura stângă, atunci își activau centrul motor drept. Astfel, se putea prezice alegerea pe care o făcuseră înainte ca mișcarea să fie efectuată.

Iar acum surpriza. Din când în când, Pascual-Leone aplica un semnal TMS care contrazicea (și, după cum a reieșit, anula) alegerea subiectului. Atunci, mișcarea pe care o efectua subiectul era cea impusă de TMS, nu cea aleasă inițial de el. Interesant este cum explicau subiecții ce se întâmplase. NU spuneau că au fost stăpâniți de o forță exterioară, ci că s-au “răzgândit”.

Studiul amănunțit al materiei arată că trupul și creierul nostru – platforma fizică a “sinelui” nostru – sunt, contrar tuturor intuițiilor, alcătuite din aceeași substanță ca “non-sinele”, și par să se afle în raport de continuitate cu acesta.